Zestrea de nuntă

Zestrea este un element fundamental pentru aproape orice nuntă românească, iar cu cât ne întoarcem mai mult în timp, cu atât observăm că aceasta are o şi mai mare importanţă. În ţările româneşti zestrea era oarecum diferit consemnată, în funcţie şi de natura relaţiilor sociale. Astfel, în Transilvania se întocmea de regulă o foaie de zestre, ceva asemănător unui contract fără de care nu putea să se desfăşoare nicio nuntă, era redactat după toate normele juridice.

lada-zestre

Lada de zestre din Transilvania

În Oltenia, Muntenia sau Moldova întocmirea unei foi de zestre, un fel de precursor al contractului de nuntă nu părea a fi dictată în mod obligatoriu, cutumele vremii se mulţumeau cu un act de mână, cu martori sau jurăminte sau chiar cu un simplu acord verbal. Din acest punct de vedere o nuntă era mai puţin pretenţioasă decât în Ardeal.

Indiferent însă de originea mirilor, zestrea avea aceeaşi semnificaţie, cu cât era mai mare, cu atât nunta era mai plauzibilă şi mai de succes, asigura o căsnicie mai lipsită de griji.

Fetele cu zestre mică se măritau mai greu, cele cu zestre aveau şansa să facă o nuntă mai aleasă, în concordanţă cu dimensiunea zestrei.

Cei care au citit romanele lui Liviu Rebreanu, ca să luăm un exemplu mai apropiat şi studiat în şcoala românească, elocvent fiind în acest sens romanul “Ion”, pot aprecia cât de mult însemna pentru o fată să aibă zestre, ce pasiuni stârnea o avere, cât de importantă era zestrea pentru nuntă. Fetele primeau de obicei drept zestre animale, respectiv vaci, oi, porci, păsări…

Zestrea băieţilor era îndeobşte constituită din pământ, casă, utilaje agricole, bani sau chiar produse agricole. Un băiat sărac nu putea să spere decât la o nuntă asemeni condiţiei sale sociale.

Lada de zestre

Lada cu zestre, cufărul cu zestre, lada miresii sau doar ladă, sipet sau numai cufăr, toate aveau aceeaşi semnificaţie înainte de nuntă, ofererau indicii despre hărnicia miresei, despre statutul ei social. De obicei, era un obiect frumos împodobit, lucrat de meşteri artizani renumiţi. În zilele noastre. Lăzile de zestre sunt extrem de preţuite de către colecţionari.

Înăuntrul lăzii erau depozitate lucruri de-ale miresei, cămăşi, lenjerie de pat, preşuri, covoare… ceea ce în general se numea trusou. Oltenii aveau obiceiul de a mai pune câte o sticlă de vin destinată mirelui, pentru atunci când va avea loc nunta, oale de pământ, farfurii, pahare…

Umplerea lăzii cu zestre se făcea încă din frageda tinereţe a fetei. Pe măsură ce vreun lucru era gata cusut, devenind numai bun pentru viitoarea nuntă şi destinat utilizării de către viitoarea familie, el era depozitat în ladă. Sau, deasupra, cum e cazul pernelor, plapumelor, carpetelor…

Lada de zestre, deschiderea ei şi mutarea în casa viitoarei mirese, reuşea să dea naştere unui adevrat ritual. De obicei se făcea înainte de nuntă, dimineaţa, iar transportul lăzii se făcea cu mult festivism.

Nu oricine avea privilegiul să mute lada de zestre, dacă nu erau fraţii miresei atunci erau flăcăii din sat, sau chiar alte persoane însărcinate de către miri cu pregătirile de nuntă. Zarvă mare, chiuituri, pocnete de pistoale, urări, toate aveau darul să prevestească marea nuntă ce va urma.

Desigur că, în funcţie de zonă, oamenii trebuiau să vadă zestrea fetei. Uneori, cu câteva zile înainte aceasta era dusă la casa mirelui şi doar după nuntă urma să fie transportată la locuinţa mirilor.

Oricum ar fi, zestrea era o condiţie de cununie. Dacă era zestre era aproape sigur şi o nuntă, dacă zestrea era mare… şi nunta era falnică!

Comments

comments