Naşul şi nuntaşii, personaje de nuntă…

Aţi mai văzut nuntă fără naşi? Nu există. Cum nu există nuntă fără lăutari, fără mâncare, fără băutură, fără veselie…

chemare-nunta-bucovina

Chemarea la nuntă – Bucovina 1900, desen de Julius Zalaty Zuber

Naşii sunt fără îndoială cele mai importante persoane de la o nuntă, bineînţeles în afară de miri. Am putea spune că nici socrii nu sunt atât de importanţi, căci după nuntă rolul naşilor este unul mai degrabă spiritual, ar putea fi asemuiţi cu un alt fel de părinţi. Un alai de nuntă fără naşi ar fi de neînchipuit, oricât de lipsit de protocol ar fi ceremonia respectivă, dacă nu sunt naşi parcă nu e nimic.

În Oltenia şi Transilvania naşii erau aleşi, aproape obligatoriu, din rândul celor de botez ai mirelui, aceasta deoarece exista superstiţia că dacă ar fi altfel… mirele ar putea să fie blestemat, îl paşte o nenorocire sau viaţa noii familii ar avea multe de suferit.

În Moldova lucrurile sunt total diferite, nu rare au fost situaţiile când la o nuntă să existe şi câte 15-20 de naşi. Desigur că nunta aceea trebuie să fie deosebit de bogată dacă sunt atâţia naşi. Adevărul şi este acesta, mai ales în societatea contemporană aflată într-o permanentă evoluţie: alegerea naşilor dă o notă de importanţă, de cât de bine văzuţi sunt naşii în societate, atât de mare şi importantă va fi nunta.

Deci, astăzi, naşii se aleg mai mult în funcţie de poziţia lor socială, de importanţa lor, decât după criterii afective. O nuntă cu naşi cunoscuţi va aduce daruri multe. Acesta este de fapt şi un alt motiv pentru care se caută a se face o nuntă cu naşi cât mai importanţi, ei să fie generoşi, iar prin mâna lor largă să îndemne şi pe ceilalţi să fie generoşi cu mirii.

În vechime însă, rolul unui naş era mult mai bine definit, el trebuia să cumpere împreună cu naşa nu doar darurile de nuntă ci şi floarea de mire, voalul de mireasă şi lumânările. Doar naşa era cea care îmbrăca mireasa, la acest ceremonial participând şi prietenele fetei, numite druşti.

O altă persoană cu rol important în oragnizarea unei nunţi este vornicul, sau cum i se spune în Oltenia „vornicul de mână”. El dirijează nunta în mai toate amănuntele sale, de la chemarea şi primirea invitaţilor şi până la felul în care sunt oamenii aşezaţi la masă. Vornicul este de fapt organizatorul cel mai important, el dă sarcini pentru bucătărese, planifică horele şi stabileşte timpul de plecare la cununie. El se ocupă de toţi participanţii la nuntă, are grijă să nu le lipsească nimic, iar pe miri îi îndeamnă să ceară iertăciune părinţilor. După cum se vede, şi o nuntă fără vornic e mai greu de închipuit.

Socrii, părinţii mirelui şi ai miresei sunt cei care plănuiesc nunta în alte detalii semnificative: ei sunt cei care finanţează toate cheltuielile. Totuşi, se pare că un rol mai important în ceea ce priveşte cheltuielile la o nuntă este atribuit în mod invariabil socrului mare, deşi în funcţie de regiune sau de circumstanţe lucrurile se mai prezintă şi altfel.

Un obicei mai vechi şi care începe să fie uitat este acela ca la o nuntă să se spună urări în versuri. Acestea se făceau de regulă de socrul mare, când alaiul pleca sau se întorcea de la cununie, când se dădeau darurile. În ceea ce priveşte darurile, am putea spune că la o nuntă din Banat se obişnuia să se bage câte un ban de aur într-un măr sau pară. Asta mai demult, ceea ce îi făcea să se mire pe unii nuntaşi străini de locuri, când auzeau: din partea … două mere!

Tradiţia spune că socrii mari plăteau muzicanţii şi servitorii la masă.

De fapt, în afară de cei amintiţi mai sus, la o nuntă ar putea primi un rol în organizare şi desfăşurare orice membru al familiei. Este imensă diferenţa între ce era o nuntă acum 50 de ani şi ce este acum, iar timpul şi modernizarea societăţii, dispriţia ruralului va face ca în viitor o cununie să capete aspecte greu de bănuit acum.

Comments

comments